Vedeţi lărgimea iubirii Domnului pentru oameni? Chiar la vremea Înălţării Sale la cer, către tronul slavei Dumnezeului Celui în Treime, El nu Se gândeşte la Sine, nici la slava Sa după toată umilirea, nici la odihna după muncile Sale cele grele de pe pământ, ci la ucenicii Săi care au rămas în urmă pe pământ.
Deşi El Însuşi le-a dat lor sfătuire şi încurajare îmbelşugată, El le trimite îngerii Lui, ca să le dea lor mai multă mângâiere şi bucurie.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei și de viață dătătoarei Cruci a Domnului este deosebit de prețioasă pentru mănăstirea Noul-Neamț. Una din bisericile mănăstirii, și anume biserica trapezei, poartă numele Înălțării Sfintei Cruci, marcându-și astfel hramul în ziua Înălțării Sfintei Cruci a Domnului. Biserica a fost întemeiată în a. 1886, fiind a doua clădire bisericească, construită după catedrala Înălțării Domnului, prin eforturile arhimandritului Andronic (Popovici). Părintele Andronic, sub ascultarea egumenului Teofan (Cristi), pimul stareț al mănăstirii, a imortalizat amintirea sosirii primilor călugări în Chițcani în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci în 1862. În acest an, mănăstirea împlinește 150 de ani de la fondare, deschizând o nouă pagină în istoria seculară plină cu evenimente.
Părintele Andronic, fiind duhovnicul lavrei Neamțului, nu și-a lăsat frații săi, transferați în Basarabia, împărtășind cu ei amărăciunile vieții în exil. Călugării fugari s-au oprit la început în una din proprietățile lavrei, în satul Nemțeni. Sosirea lor în satul basarabean a fost urmată de greutăți multiple și de o sărăcie lucie.
Istoria aparitiei a manastirii Sfintei Inaltari Noul-Neamt
În secolele XV-XVII teritoriul Moldovei era acoperit de o reţea deasă de mănăstiri şi schituri, graţie amplei activităţi de ctitorire din partea unor domnitori ca Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rareş s.a. În total, pe teritoriul Principatelor Române funcţionau 70 de aşezăminte monastice. Dintre mănăstirile de călugări, cel mai însemnat a fost lăcaşul monastic Neamţ.Lavra Neamţ, înfiinţată în a doua jumătate a sec. XIV-lea, este una dintre cele mai vechi şi mai bogate mănăstiri din Moldova, care pe parcursul a cinci secole şi-a afirmat însemnătatea sa ca mare centru de cultură, şi care şi-a dus faima tradiţiilor pînă departe dincolo de hotarele Moldovei.După taradiţie, mănăstirea Neamţ a fost înfiinţată de monahii Sofronie, Pimen şi Silvan. După o versiune, aceşti călugări au venit în munţii Moldovei de la sud, posibil să fi fost ucenici ai sfîntului Nicodim de la Tismana. După o altă versiune ei ar fi venit din Sfîntul Munte Athos.Prima biserică a fost construită în mănăstire de Petru I Muşat (1375 - 1391). Tot Petru I, voievodul, a dăruit mănăstirii „cîteva sate la gurile Neamţului, două mori şi două vii”.Buna orînduirea a lăcaşului a contiunuat şi pe timpul voievozilor ce au urmat, dar mai ales sub Alexandru cel Bun, cînd urmărim o înflorire a mănăstirii. În perioada domniei lui a fost construită în locul bisericii vechi de lemn – una nouă de piatră, ce n-a ajuns pînă în zilele noastre, apoi clopotniţa pe care o putem vedea şi astăzi. Tot acest domnitor în anul 1429 la 31 august „pentru veşnica pomenire jertveşte mănăstirii Neamţ iazul„над-нистре” ce se numeşte Zahorno şi o prisacă”. Ştefan cel Mareconstrueşte în anul 1497 o biserică nouă de piatră în cinstea Înălţării Acest voievod la 17 martie, anul 1500, ca şi Petru Voievod la 15 martie, anul 1527, precum şi alţii ce au domnit după ei, „cu gramote au întărit pămînturile ce aparţineau mănăstirii Neamţ jertvite de predecesorii lor”La mănăstirea Neamţ a activat fructuos o întreagă pleiadă de iluştri copişti de cărţi. Şcoala de traducere de la Neamţ dispunea de buni cunoscători de limbă greacă, română şi slavonă, de pregătirea cărora s-a îngrijit personal Paisie Velicicovski, cei mai capabili călugări fiind trimişi la Academia Domnească din Bucureşti.
Printele Andronic (Popovici) este unul din marii duhovnici pe care i-a auvut neamul nostru, care a rămas necunoscut publicului larg, datorită perioadei vitrege prin care a trecut Biserica din Basarabia de-a lungul vremii. Deşi născut în România actuală în anul 1820, crescut şi educat în mănăstirile Neamţu şi Secu, unde va ajunge şi duhovnic, numele părintelui a rămas legat de Basarabia. Alături de părintele Teofan (Cristea), el este fondatorul şi stîlpul duhovnicesc al „noii mănăstiri Neamţu” de pe malul Nistrului.
A face cunoscut numele părintelui Andronic înseamnă a face cunoscută o epocă. Om de înaltă statură duhovnicească, printre ascultările doborîtoare pe care le-a îndeplinit întodeauna cu desăvîrşită lepădare de sine, părintele Andronic găsea timp să studieze manuscrisele aflate în mănăstirile Neamţ şi Secu, să înveţe notaţia psaltică, să copieze cărţi şi învăţături pentru îmbogăţirea bibliotecii, dar şi pentru a-şi nota impresiile şi cugetările personale.
Astfel, el ne-a lăsat o comoară nepreţuită încă, în care se oglindeşte cu multă claritate un secol de istorie a poporului român.
După trecerea din viaţă a stareţului Andronic, obştea îl alege ca stareţ pe blagocinul mănăstirii – ieromonahul Gherman.
Aprobarea deciziei date a avut loc la 6 noiembrie 1893. Părintele Gherman s-a născut la 17 aprile, anul 1841 lîngă oraşul Chişinău în familia lui Dumitru şi Elena, care au fost părinţi a opt copii. A fost botezat în acelaşi an cu numele Gheorghe. La vîrsta de 7 ani începe a studia în şcoala din satul natal – Durleşti. La zece ani se lipseşte de mamă. Peste doi ani este admis la şcoala judeţeană din Chişinău. Însă din cauza greutăţilor în familie părăseşte şcoala. În anul 1860 pleacă ascultător în muntele Athosului, unde se nevoeşte trei ani. Întorcîndu-se şi auzind de mănăstirea Noul-Neamţ, vine în satul Chiţcani şi se face ascultător în mănăstire. Aici în anul 1869 la 21 septembrie, este tuns în monahism cu numele Gherman, iar peste un an e hiroronit ierodiacon de Arhiepiscopul Antonie.
150 de ani de la fondarea mănăstirii!
